25. La expoziție

Într-o zi de vacanță am vizitat expoziția pictorului Oskar Szuhanek, la Muzeul de Artă din Timișoara.

Am remarcat un autoportret în ulei pe carton. Mi-au atras atenția niște schițe care înfățișau plante, oameni, cai și tramvaie.

Studiile mele preferate au fost cele de porci mistreți și cele de copaci.

Oskar a realizat multe portrete cu familia sa. Și-a pictat soția, Irene, în ulei pe pânză. El și- a desenat nepoata, pe nume Ana, în anul 1921. M-a impresionat acest portret deorece a surprins-o din mai multe unghiuri.

În anul 1940 i se naște fiul, pe nume Gheorghe Oskar Szuhanek, iar peste trei ani i se naște fiica, pe nume Yvonne Marie Claire. Portretul meu preferat a fost al fiicei sale Yvonne, cel în care ea ține în brațe o păpușă. Pictorul folosește tehnici diferite: am observat că a folosit cărbune pentru portretul mamei sale.

În încăperile urmatoare ale muzeului erau multe peisaje în ulei pe pânză: Domul din Piața Unirii, Canalul Bega la Flora, Peisajul de Toamnă, Parcul Pionierilor, Peisajul în Ardeal, Casa țărănească Ardeal, Arborii Pinea Italia și Peisajul din Veneția. Oskar a desenat și într-o tehnică de care nu am mai auzit până acum – în ulei pe carton: Peisajul la malul mării, Căruța cu cai, Peisajul cu dealuri, Laguna venețiană, Peisajul bănățean, Peisajul pe Bega și Biserica Millenium. De asemenea, în expoziție am observat două tablouri realizate în acuarelă pe hârtie, care reprezentau Biserica Sârbească din Traian și încă un Peisaj pe Bega. A pictat și pe placaj – Curtea interioară din strada Dacilor și Peisajul la podul de lemn.

Tabloul meu preferat a fost cel intitulat „Peisaj din atelier”. Mi-a plăcut deoarece clădirile aveau multe detalii, culorile erau pale, cu multe nuanțe de verde. Detaliul care m-a atras este lumina care aduce o culoare caldă, plină de viață, chiar în centrul tabloului. Undeva în spate, mi-a plăcut că se poate vedea turla bisericii, care atinge cerul.

Am văzut multe tablouri interesante, iar expoziția îmi va rămâne în amintire ca o frumoasă plimbare cu miros de acuarelă!

– Iarina, 9 ani

Leave a Reply