10. Întoarcera prodigioasă

În cadrul expoziţiei de la Muzeul de Artă din Timişoara am avut ocazia de a vedea lucrările pictorului român Oskar Szuhanek. Acesta a fost un pictor bănăţean ce s-a înăscut în comuna Tomești din județul Timiș. Oskar provenea dintr-o familie de sticlari cu rădăcini ceho-slovace ce se stabilise la Timișoara în secolul al XIX-lea unde familia sa deținea un renumit magazin de sticlă de pe strada Fröbel, actuala stradă “Iuliu Maniu”.

După terminarea studiilor la Academia de Arte Frumoase, Oskar împreună cu un pictor din Satul Mare, Gruzda, au petrecut 6 luni într-un voiaj de studiu unde au vizitat unele dintre cele mai frumoase muzee din Europa. Szuhanek a fost total fascinat și magnetizat de operele de artă franceze, așa că, în anul 1908 a plecat din nou la Paris unde a studiat la academia Julien. Aici, Oskar s-a împrietenit cu pictorul și sculptorul Amadeo Modigliani, care, după spusele lui Szuhanek, i-a fost mult mai mult decât un coleg de artă, dar și un veritabil prieten cu care putea conversa despre orice.

În anul 1914 a fost nevoit să se reîntoarcă la Timișoara din cauza izbucnirii Primului Război Mondial. Această întoarcere a constituit o turnură decisivă în viața pictorului, generând o perioadă prodigioasă de creație. Pentru Oskar Szuhanek pictura era mult mai mult decât o profesie sau un talent, pentru el pictura era un mod de a comunica, de a putea manipula realitatea în propriul lui fel, un mod de a scăpa de probleme, de lucrurile ce îl măcinau, un mod de a găsi fericire în cele mai simple locuri, de aș putea exprima creativitatea, Oskar vedea pictura ca un fel de a fi, iar izbucnirea războiului i-a luat această libertate.

În anul 1927 se căsătorește cu Irene Fischl, alături de care întemeiază o familie. Împreună cu ea, pictorul explorează în 1933 litoralul Mării Negre, unde descoperă lumina pe care o poartă aerul umed la întâlnirea dintre ape, oraşe şi ţărmuri. La finalul călătoriei Oskar se întoarce la Timişoara, unde amenajează o expoziţie personală cu toate cele 48 de picturi create în timpul călătoriei. Anul 1934 constituie pentru familie o călătorie pe urmele amintirilor, unde, aceştia revizitează Italia, realizând numeroase fotografii cu locurile de care vor rămâne ataşaţi pentru totdeauna. Între anii 1940 şi 1943 familia lor se măreşte născându-se fiul familiei, Gheorghe Szuhanek (n.1940) și mezina familiei, Yvonne Marie Claire (n.1943). Începând din 1951, Oscar Szuhanek s-a numărat printre fondatorii Filialei din Timișoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România, desfășurând o activitate intensă în cadrul breslei creatorilor de artă din sud-vestul României până la stingerea din viață, în 5 mai 1972.

Cum am spus și mai sus, în cadrul expoziției de la Muzeul de Artă din Timișoara am avut ocazia de a vedea lucrările pictorului Oskar Szuhanek. Cel mai mult m-au impresionat portretele familiei acestuia, acestea reprezentând mult mai mult decât trupul acestora, dar și personalitățile lor. Unul dintre cele mai fascinante portrete ale lui Oskar, după părerea mea, este cel ce o reprezintă pe soția acestuia, Irene. Ceea ce face acest portret atât de interesant pentru mine, este faptul că Irene este înfățișată drept un necunoscut, sau o persoană pe care tocmai o întâlnise. Acesta este îmbrăcată într-o vestă cu blană de un verde închis și o pălărie neagră, ținută folosită de obicei de elita sofisticată din acea perioadă. Ochii căprui spălăcit, privirea, pielea palidă, roșul din obraji și postura acesteia oferă portretului o notă misterioasă. Alte portrete care mi-au plăcut au fost cele ce îi reprezentau pe copiii acestuia. Portretul fiicei sale numit “Fiica mea Yvonne” o reprezintă pe fiica artistului nu mai mare de 5 ani stând, ținându-și jucăria preferată în brațe. Aceasta este îmbrăcată într-un frumos costum roz cu o fundiță albă, costumație folosită de copiii ce făceau parte din famiile bogate din acea vreme, fiind înfățișată privind în gol cu inocența pe care orice copil o are, portretul, pentru mine, reprezentând iubirea pe care Oskar o are pentru fiica sa. Alt portret special realizat de Oskar Szuhanek este cel ce îl reprezintă pe fiul adolescent al acestuia, Gheorghe. În portret adolescentul este reprezentat purtând un tricou roșu și o vestă galbenă peste acesta. Dacă ne uităm la limbajul corporal al băiatului putem observa cum își ține mâinile în sân, ca și cum ar fi plictisit și ar avea lucruri mult mai bune de făcut, privirea plictisită și dură fiindu-i ațintită într-un punct dinafara planului portretului. Aceste două portrete sunt speciale, deoarece nu reprezintă doar o imagine, ci reprezintă și stările, emoțiile și trăirile pe care acești copii le aveau în acele momente fiind total diferite de un alt portret realizat de același artist numit “Copil” care reprezintă un simplu copil din acea vreme stând într-un scaun cu mâinile unele peste altele, portretul nereprezentând și personalitatea și trăirile acestuia. Alt portret interesant este cel ce o reprezintă pe mama lui Oskar. Acesta este reprezentată ca o femeie bătrână îmbrăcată într-o haină neagră ce stă pe scaun. În portret ea este pictată drept o figură maternă iubitoare și grijulie, pentru mine, portretul reprezentând de asemenea iubirea pe care artistul o poartă pentru mama sa.

Alte tablouri extraordinare ale lui Oskar sunt cele ce reprezintă peisaje, colțuri din natură. Aceste tablouri sunt o adevărată comoară a Timișoarei, deoarece, uitându-ne la ele, putem observa o istorie a Timișoarei, cum arătau anumite clădiri în acea perioadă, ce instituții existau atunci, ce clădiri nu mai există acum. Tehnica folosită de Oskar atunci când picta peisaje ne face să ne dăm seama că peisajele pictate de el nu sunt așa de clare, sau nu sunt așa de detaliate cum sunt portretele. Acest lucru a fost folosit pentru a accentua nota de mister pe care natura o aduce.

Oskar Szuhanek a fost un artist ce a iubit ceea ce făcea, ce vedea arta ca un fel de a fi, ca un fel de a comunica, ca un mod de ași exprima iubirea pe care o avea pentru lumea înconjurătoare. Arta este un moment înghețat în timp, o bucată de istorie, arta este peste tot, atunci când o găsești nu uita să o apreciezi.

 

– Veronica, 13 ani