Revoluția Română din 1989 – expoziție de fotografie

Home / Expoziții temporare / Revoluția Română din 1989 – expoziție de fotografie
Revoluția Română din 1989 – expoziție de fotografie

Motivaţia expoziţiei dedicate Revoluţiei din Timișoara din 1989 la Muzeul Naţional de Artă din Timișoara este de a marca importanţa acestui eveniment pe plan local, naţional și european.

Totodată, realizarea unei paralele între orașele Timișoara și Hunedoara reprezintă un fapt inedit, prin punerea în oglindă a trei oameni care au trăit, simţit și fotografiat evenimentele din 1989, oferind prilejul și instituţiei noastre de a omagia acest eveniment.
Revoluţia română din decembrie 1989 a înlocuit totalitarismul cu libertatea. În urmă cu 32 de ani, o revoltă a românilor începută la Timișoara a cuprins ca o flamă toată ţara. Afostatâtde puternică, încât a spulberat în câteva zile aproape patru decenii de dictatură comunistă. Au fost cele mai curajoase proteste ale sfârșitului de secol XX în Europa și s-au soldat, din păcate, cu victime, spre oroarea lumii întregi, care a putut privi – pentru prima dată în direct, la televizor – cum se desfășoară o revoluţie într-o ţară sătulă de zecile de ani de privaţiuni și suferinţe.

Constantin DUMA este unul dintre fotografii Revoluţiei de la Timișoara. S-a născut în 31 octombrie 1955 în localitatea Viișoara din judeţul Bihor și și-a desăvârșit studiile liceale în orașul Marghita. A urmat pentru o vreme cursurile Facultăţii de Chimie Industrială din cadrul Universităţii Politehnica Timișoara, dar a abandonat, iar în 2019 a devenit licenţiat al Universităţii de Știinţe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din urbea de pe Bega. Prima fotografie publicată i-a apărut în 2 noiembrie 1970 în ziarul orădean „Crișana”, unde a activat în calitate de colaborator pentru Marghita. Constantin Duma povestește că „abia în 17 Decembrie, când am făcut parte din convoiul care a pornit spre Complexul Studenţesc, neștiind că se dăduse ordin să fie golite și închise căminele. Am urcat la un prieten care avea aparat și am fotografiat ce vedeam de sus, de la etaj. Acelea au fost primele poze făcute de mine, colegul Ecsi Szasz a reușit să pozeze câte ceva și pe data de 16. Au fost zile pline, zile cu spaimă, zile cu moarte”.

LiviuTULBURE s-a născut în 1958 în Ceanu Mic (judeţul Cluj), dar de copil s-a mutat la Timișoara. La vârsta de 13 ani a început să fotografieze şi să filmeze, mai întâi la Palatul Pionierilor, apoi a activat în clubul de cinefili CFR. Din 1987 a lucrat ca fotograf la Muzeul Banatului, iar din 2006 a devenit fotograful Muzeului de Artă din Timișoara. A participat la numeroase expoziţii foto personale sau de grup. Printre ultimele expoziţii ale lui Liviu Tulbure a fost cea de la Memorialul Revoluţiei, în 2017. Liviu Tulbure era şi fotograful oficial al unor evenimente de jazz, precum Festivalul de la Gărâna. Unul dintre cei mai profesioniști oameni de imagine din judeţul Hunedoara, operator TV cu experienţă și vechime în Televiziunea Română, Ovidiu MUNTEANU face o fotografie – mesaj ce implică o stare, pasiune, entuziasm, profesionalism. Fotografia lui evocă și invocă, pune probleme, surprinde, provoacă și interoghează. Îmi spunea că la revoluţie era tânăr sau aproape tânăr într-un trup tânăr. A fotografiat printre gloanţe și ţipete. Îi era frică dar nu mai era nimeni dispus să surprindă acele imagini. Apoi l-au capturat, dus într-o unitate militară, unde i-au luat pelicula de film și au distrus-o. Dar nu l-au căutat în buzunare și uite așa aceste poze au stat închise 25 de ani. Unele dintre ele chiar mai mult de atât.

Daniel DĂIAN – curator

Leave a Reply