Customize Consent Preferences

We use cookies to help you navigate efficiently and perform certain functions. You will find detailed information about all cookies under each consent category below.

The cookies that are categorized as "Necessary" are stored on your browser as they are essential for enabling the basic functionalities of the site. ... 

Always Active

Necessary cookies are required to enable the basic features of this site, such as providing secure log-in or adjusting your consent preferences. These cookies do not store any personally identifiable data.

No cookies to display.

Functional cookies help perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collecting feedback, and other third-party features.

No cookies to display.

Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics such as the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.

No cookies to display.

Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.

No cookies to display.

Advertisement cookies are used to provide visitors with customized advertisements based on the pages you visited previously and to analyze the effectiveness of the ad campaigns.

No cookies to display.

Ziua Copilului la MNArT – ateliere MNArTeach

Home / Mediere culturală / Ziua Copilului la MNArT – ateliere MNArTeach
Ziua Copilului la MNArT – ateliere MNArTeach

Ziua Copilului sărbătorită timp de trei zile la Muzeul Național de Artă Timișoara

Muzeul Național de Artă Timișoara celebrează Ziua Copilului pe parcursul a trei zile, în perioada  02-04 iunie 2022, cu ateliere dedicate copiilor de diferite vârste, parte a proiectului cultural „MNArTeach”. Activitățile educaționale și culturale propuse sunt cuprinse în cadrul proiectelor „MNArTeach. Carte de colorat pentru copii” și „MNArTeach. Fanzine. Publicație pentru adolescenți“.

Inițiativa cultural-educativă „MNArTeach” reprezintă una dintre modalitățile prin care instituția noastră urmărește atragerea și formarea copiilor și tinerilor ca viitor public pasionat de artă și cultură. Obiectivele proiectului includ de asemenea promovarea expozițiilor permanente și temporare, promovarea exponatelor din colecțiile muzeului în rândul categoriilor menționate, într-un mod prietenos, accesibil și interactiv, promovarea și revitalizarea imaginii muzeului, atragerea de categorii noi de public cultural.

Proiectul „MNArTeach. Carte de colorat pentru copii” reprezintă o activitate dedicată copiilor, cu vârste cuprinse între 5-12 ani, ce constă în realizarea unei cărți de colorat cu imagini reprezentative din colecțiile muzeului. Micuții vor trasa conturul lucrărilor cu ajutorul unui suport iluminat cu leduri, pe care vor fi plasate imaginile sub o hârtie de calc. Acest atelier le va oferi copiilor șansa de a se familiariza și de a interacționa cu patrimoniul cultural într-o manieră prietenoasă, interactivă și creativă. Lucrările pe care copii le vor transforma în modele pentru colorat provin din expozițiile de artă românească modernă, artă bănățeană, artă decorativă și artă europeană veche. Participanții vor fi de asemenea implicați direct în activități practice sau concursuri bazate pe conținutul cărții. Cu această ocazie, elevii se vor bucura și de posibilitatea explorării proiectului Micro-Folie, muzeul digital mobil care reunește lucrări de la numeroase instituții culturale din jurul lumii și le face accesibile copiilor, prin activități ludice și conținut ușor de înțeles. Astfel, participanții au posibilitatea, datorită infrastructurii tehnologice, de a cunoaște, admira opere de artă, de a accesa informații despre lucrări, de a crea conexiuni între arte.



Proiectul „MNArTeach. Fanzine. Publicație pentru adolescenți” este dedicat tinerilor, cu vârste cuprinse între 13-18 ani, creat în directă legătură cu expozițiile permanente și temporare ale Muzeului Național de Artă din Timișoara. Prin această inițiativă artistică, muzeul își propune să aducă expozițiile și acțiunile instituției în atenția publicului tânăr prin implicarea lui directă în crearea unei publicații de tip fanzin, pornind de la expoziția „Celebrities of the Floating World“, fiind evidențiată legătura dintre desenul manga contemporan și istoricul stampelor japoneze. Vor fi aplicate tehnici specifice desenului de tip manga și benzi desenate, precum și tehnica legătoriei de carte de tip japonez. Expoziția „Celebrities of the Floating World“, găzduită de Muzeul Național de Artă Timișoara în perioada ianuarie–iulie 2022, prezintă cei mai importanți artiști ai stampelor japoneze din perioada Edo (1603-1868) cum ar fi Hokusai, Utamaro, Harunobu și Eisen, reprezentând o sursă de inspirație unică și fascinantă. Manga își are rădăcinile în stampele japoneze „ukiyo-e“, printre primele volume manga au fost publicate de Katsushika Hokusai, unul dintre cei mai cunoscuți artiști japonezi, iar termenul făcea inițial referire la schițe sau ilustrații simple.

Atelierele culturale se vor desfășura pe parcursul celor trei zile, între orele 9:00-13:00, în incinta Muzeului Național de Artă Timișoara și sunt realizate în parteneriat cu Liceul de Arte Plastice Timișoara, Liceul Teoretic „David Voniga” Giroc și Liceul Teoretic Jean Louis Calderon.

 

Leave a Reply