Începând de duminică, 14 iunie 2015, Salvador Dali, unul dintre cei mai celebri creatori ai artei universale din toate timpurile, va fi prezent la Muzeul de Artă Timișoara prin creațiile sale care impresionează prin stilul inconfundabil (bazat pe noi mijloace de creație) rezultat din combinația dintre tehnică și imaginație, prin diversitatea temelor și originalitatea simbolurilor. Exponent de vârf al suprarealismului, Dali a fost pasionat de literatură, îndelung preocupat să ilustreze câteva dintre operele literaturii universale.
Expoziția „Victoria/Cucerirea iraționalului” conține peste două sute de gravuri originale, o sută dintre acestea reprezentând ilustrațiile la opera „Divina Commedia” de Dante Alighieri. Acestea ar fi trebuit să însoțească ediția aniversară a operei literare celebrând 700 de ani de la nașterea lui Dante. Ele au fost comandate de guvernul Italiei și respinse de publicul italian. Opera cu ilustrațiile lui Dali a fost tipărită la Editura Les Heures Claires din Paris între anii 1960-1963. Toți cititorii imaginilor vor recunoaște în amintitele ilustrații preocupările și trăirile spiritual-intelectuale ale artistului. Înțelesul propriu conferit celor trei lumi ale „Vieții de apoi”, Infernul, Purgatoriul și Paradisul are la bază forma și construcția lucrării lui Dante.
Pentru realizarea gravurilor în acuarelă au fost necesare 3500 de plăci de lemn. Acuarelele lui Salvador Dali au fost transpuse în gravură de Raymond Jacquet și Jean Taricco, faimoși gravori în lemn care au lucrat sub directa supraveghere a artistului. Editorii cărții au fost Joseph Forét și Jean Estrade.
Pe lângă toate acestea, expoziția cuprinde „Tarot” şi „Tricornul” (Pedro Antonio de Alarcon y Ariza) așa cum și le-a imaginat Dali. Aceste lucrări au fost realizate în acuarele şi guaşe create special pentru ele. Gravurile în lemn ce alcătuiesc „Tricornul” au fost publicate în 1959 de Editions du Rocher, Monaco şi Nouveau Cercle Parisien du Livre, Paris.
Lucrările expuse pentru prima data la Muzeul de Artă din Palatul Baroc din Timișoara fac parte din colecția Dr. Heinz Ess. Prezența lor aici se datorează colaborării cu Euro Art Luxemburg și cu domnul Thomas Emmerling.
„Sunt convins că publicul va ști să aprecieze importanța exponatelor, descoperind multiplele convergențe dintre literatură, istorie, spiritualitate și arte, identificând măreția unei creații care a marcat și va continua să marcheze din ce în ce mai mult cultura europeană, redând înțelesul ei autentic, acela intercultural și transfrontalier”, spune domnul profesor universitar doctor Victor Neumann, director al Muzeului de Artă Timişoara, profesor de istorie la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara. Alături de domnia sa, la vernisajul din 14 iunie ora 18:00, vor vorbi domnul profesor universitar doctor Carol David – critic şi istoric de artă, profesor la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest din Timişoara şi domnul lector universitar doctor Gabriel Kelemen, artist şi lector la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest din Timişoara.