Pictură veche bănățeană

Pictură Veche Bănățeană

Expoziția de pictură din Banat (1780 – 1914) propune publicului o incursiune în arta plastică din această provincie prin intermediul unor lucrări aflate sub influența Barocului târziu și a neoclasicismului, a curentului Biedermeier și a academismului practicat de Academia de Artă din Viena, piese aparținând unor familii care au scris istoria acestei provincii în epoca modernă, după încorporarea Banatului în Regatul Ungariei la sfârșitul secolului al XVIII-lea, traversând veacul al XIX-lea cu Banatul ca parte integrantă a Austro-Ungariei până în pragul primului război mondial.

Comanditarii portretelor din această provincie central-sud-est-europeană se găsesc sub influența modei vieneze, efigiile lor fiind realizate de pictori peregrini. Portretul constituia genul de pictură cel mai frecvent întâlnit în rândul reprezentanților diverselor comunități cultural-lingvistice ale Banatului (Johann Jakob Stunder, Anselm Wagner, Sava Petrović, Mihail Velceleanu și Károly Brocky). Abia la mijlocul veacului al XIX-lea peisajul apare în repertoriul tematic frecventat de artiști la solicitarea comanditarilor din Banat în forma peisajului narativ care transmite privitorului informații despre frumusețea naturii în această provincie și a portului popular (Joseph Krämer, Imre Vizkelety). În deceniile trei și patru se stabilesc temporar în orașele din Banat (Lugoj, Caransebeș, Oravița, Becicherecu Mare, Biserica Albă, Vârșeț, Timișoara) o seamă de artiști, unii cu studii la Academia de Artă din Viena.

În epoca Biedermeier și prima jumătate a secolului al XIX-lea se remarcă un interes major pentru arta portretului în care a excelat Constantin Daniel, Gábor Melegh și Komlóssy Ferenc, respectiv primele scene de gen și naturi moarte ca lucrări de sine stătătoare (Ludwig von Bersuder, Anton Fialla). Alături de pictorii academici sunt activi și artiștii provinciali care s-au format în atelierele din Banat.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea continuă influența academismului clasic în artă din Banat, în timp ce repertoriul de teme agreat de comanditarii din Banat se diversifică cu genul peisajului aflat sub influența curentului romantic (Carl Pelz) și naturile statice prezente alături de portretele realizate de Elek Szamossy, Béla Schäffer, Nicolae Popescu, Ion Zaicu și Johann Wälder.

La sfârșitul secolului al XIX-lea perioada academistă cunoaște declinul, respectiv Academia de Artă din Viena nu mai reprezintă principala instituție de educare a artiștilor proveniți din Banat, care se îndreaptă spre Roma, München, Düsseldorf și Paris (Adolf Humborg, József Ferenczy și Stevan Aleksić), recurgând la o abordare diferită a temelor în raport cu academismul vienez.

Muzeul de Artă Timișoara oferă prin această expoziție o secvență din istoria artelor din Banat care ar putea fi completată prin vizitarea muzeelor din Novi Sad, Zrenjanin și Vârșeț, orașe aflate pe teritoriul actual al Serbiei.