Artă Europeană – Sala 6

Home / Artă Europeană – Sala 6
Natura statică și scena de gen, Secolele XVII-XIX

Familiaritatea Interiorului – alternativa grandorii

Scenele de gen prezintă omul într-un context cotidian, fie că este vorba de un aristocrat, fie că este vorba de un măcelar. Protestantismul a fost unul dintre catalizatorii care au propulsat acest tip de scene în arta Țărilor de Jos, însă scenele triviale din viața oamenilor obișnuiți apar și în bazinul mediteranean. Scenele numite „bodegones” reprezintă clasele de jos ale societății în spațiul intim al bucătăriei sau în mijlocul unei taverne, însă mereu este subliniată relația dintre om și spațiul interior. 

Natura statică a fost dezvoltată aproape concomitent cu Scena de gen în arta celor Șaptesprezece Provincii ale Țărilor de Jos, exploatând fascinația burgheziei pentru flora exotică adusă din toate colțurile imperiului comercial al olandezilor. Aparenta simplitate a subiectului este adeseori înșelătoare. Dincolo de fructele apetisante și florile gingașe se disimulează adeseori mesaje „ascunse”, satirice sau serioase, transmise printr-un simbolism biblic criptat, ușor de înțeles pentru comanditarul erudit al epocii.

Still life and the genre scene, 17th-19th centuries

The Familiarity of the Interior – the Alternative to Grandeur

The genre scenes depict the man in an everyday context, be it an aristocrat or a butcher. Protestantism was one of the catalysts that propelled this type of scene into the art of the Low Countries, although trivial scenes of ordinary people’s lives also appear in the Mediterranean area. Scenes called “bodegones” depict the lower classes of society in the intimate space of the kitchen or in the middle of a tavern, but the relationship between the human and the interior space is always emphasised. 

The still life was developed almost simultaneously with the Genre Scene in the art of the Seventeen Provinces of the Netherlands, exploiting the bourgeoisie’s fascination with exotic flora brought from all corners of the Dutch trading empire. The apparent simplicity of the subject is often deceptive. Behind the luscious fruits and tender flowers there are often disguised ‘hidden’ messages, satirical or serious, conveyed through cryptic biblical symbolism, easily understood by the erudite commissioner of the age.