Artă Europeană – Sala 5

Peisajul este una dintre temele conexe ale antropocentrismului, care atinge tangențial acest subiect, însă odată cu trecerea timpului, studiul dupa natură se dezvoltă în paralel. La început, peisajele aveau doar un rolul de fundal pentru scene narative, cum este cazul Turnului Babel realizat de Rombout van Troyen, pictor din Țările de Jos. În secolul al XVI-lea, olandezii și flamanzii dezvoltă o reprezentare panoramică a spațiului exterior, privită de la înălțime, numită Weltlandschaft, în timp ce tema peisajului este dezvoltată: ocupă tot mai mult spațiu, cuprinzând subtipuri variate, precum peisajele forestiere, peisajele rurale, scenele pastorale și arcadiene, respectiv capriciile arhitecturale populate de ruine antice. Un alt salt important are loc în secolul al XIX-lea, când producția industrială a vopselelor le-a permis artiștilor impresioniști să părăsească interioarele și să să picteze în plein-air, surprinzând într-o singură ședință de lucru efemeritatea lumii înconjurătoare. Linia orizontului plasată la început în partea de sus a tablourilor în panoramele picturilor vechi va coborî tot mai mult în peisajele mai recente, lăsând mai mult spațiu cerului și norilor, ca pretext pentru pictură și lumină.

The landscape is one of the closely related themes of anthropocentrism, which touches tangentially on this subject, but with the passage of time, the study of nature develops in conjunction with it. In the beginning, landscapes only served as a stage backdrop for narrative scenes, such as the Tower of Babel by the Dutch painter Rombout van Troyen. In the 16th century, the Dutch and the Flemish developed a panoramic representation of the outdoors, seen from above, called Weltlandschaft, while the theme of landscape was being developed: it took up more and more space, encompassing varied subtypes such as forest landscapes, rural landscapes, pastoral and Arcadian scenes, and architectural fantasies featuring ancient ruins. Another important turning point came in the 19th century, when the industrial production of paints allowed Impressionist artists to leave the studio and paint en plein-air, capturing the ephemerality of the surrounding world in a single work session. The skyline first placed at the top of the paintings in the panoramas of the old paintings would increasingly descend in the more recent landscapes, leaving more space for the sky and clouds as a pretext for the painting and light.